Proiecte / Parteneriate

RoboTech pentru viitor

 

finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Lansarea proiectului „RoboTech pentru viitor”

„For Inspiration and Recognition of Science and Technology” – aceasta este filosofia care ne ghidează.
   Credem că tinerii pot schimba lumea atunci când au șansa să învețe prin știință, să creeze prin tehnologie și să colaboreze prin inovație. 
   Clubul de robotică AI Citizens al Colegiului Național „Al. I. Cuza” Focșani, parte din comunitatea FIRST România, implementează proiectul „RoboTech pentru viitor”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
   Prin acest proiect, elevii din județul Vrancea vor descoperi cum știința și tehnologia pot deveni instrumente pentru schimbare – prin ateliere de robotică și imprimare 3D.

Educația STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) îi ajută pe tineri să înțeleagă lumea modernă și să devină creatori ai viitorului, nu doar spectatori.
   Activitățile se desfășoară în Focșani, la Asociația Sf. Stelian, dar și în școlile rurale din Vânători, Nereju și Vintileasca, implicând peste 100 de elevi – dintre care mulți sunt copii care se confruntă cu bariere în accesul la educație practică.
Pentru noi, educația STEM nu este doar despre roboți și circuite, ci despre curajul de a întreba, de a lucra împreună și de a transforma ideile în soluții.
   Aceasta este esența spiritului FIRST, iar „RoboTech pentru viitor” continuă această misiune în comunitatea noastră.
Urmărește-ne pentru povești din culisele atelierelor și pentru a vedea cum inovația prinde viață în Vrancea!
Robotech pentru viitor, proiect finanțat prin programul Start ONG, lansat de @kauflandromania și implementat de @actfortomorrow.ro, prin @startong.ro.
   Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.
#StartONG
#ImplicareaFaceDiferenta
#KauflandRomania
#ActforTomorrow
#RoboTechPentruViitor
#STEMVrancea
#EducatieSTEM
#AICitizens
#alegeCuza
#FIRST
#Inovatie

Lansarea oficială a proiectului ,,Robotech pentru viitor”

finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow! 
Vineri, la Colegiul Național Al.I.Cuza Focșani, în prezența autorităților locale și județene, a reprezentanților ISJ Vrancea și a partenerilor din proiect, a avut loc lansarea proiectului nostru prin care ne propunem să aducem robotica mai aproape de tineri. Proiectul s-a născut dintr-o nevoie reală: accesul limitat la educație practică în domeniile STEM cu precădere în comunitățile vulnerabile. Credem cu tărie că fiecare elev merită șansa de a descoperi lumea fascinantă a roboticii și a inovației pentru un viitor mai bun. De aceea, ne-am asumat misiunea de a forma abilități practice în acest domeniu pentru cât mai mulți tineri. „Robotech pentru viitor” înseamnă mai mult decât un proiect – este o promisiune de a investi în tineri, în creativitatea și potențialul lor. 

Este despre a dărui din cunoștințele noastre, despre a inspira și a deschide drumuri către un viitor mai inovator.
Echipa de robotică AICitizens își propune să organizeze workshopuri de proiectare 3D și LEGO alături de școlile partenere, un club STEM mobil, un concurs și o conferință, realizând activități în care elevii pot învăța despre robotică și imprimare 3 D, pot explora lumea STEM și pot apoi construi ceva cu propriile mâini.
După „Robotech pentru viitor” finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow, ne dorim ca fiecare elev să rămână cu o experiență care contează – cu informații valoroase, abilități practice și, poate, cu o nouă pasiune care să le lumineze drumul spre viitor.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.
#StartONG
#ImplicareaFaceDiferenta
#KauflandRomania
#ActforTomorrow

Robotica și imprimarea 3D aduse mai aproape de elevii din mediul rural din Vrancea

Focșani, decembrie 2025
Peste 100 de elevi din județul Vrancea au avut acces la educație practică în domeniul științei și tehnologiei în cadrul unui proiect implementat de echipa de robotică AiCitizens, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Inițiativa a pornit de la o nevoie clară: lipsa accesului la educație STEM practică afectează în special copiii din mediul rural, din comunități vulnerabile sau din familii cu venituri reduse, limitându-le șansele de dezvoltare și integrare profesională viitoare.

Pe parcursul a trei luni, proiectul a oferit elevilor nu doar informații, ci experiențe concrete de învățare prin practică. Atelierele de robotică LEGO, proiectare și imprimare 3D, clubul STEM mobil și competiția educațională Micul Inventator, desfășurate atât în Focșani, la Asociația „Sfântul Stelian”, cât și în școli din Vânători, Nereju și Vintileasca au contribuit la dezvoltarea de competențe practice în domeniul roboticii și al imprimării 3D pentru elevii implicați.

Proiectul a fost coordonat de Gabriela Obodariu, Claudia Antonescu și Rareș Constantinescu, alumni AiCitizens, care au pus accent pe incluziune, colaborare și învățare prin experimentare. Claudia Antonescu descrie impactul uman al proiectului: „Proiectul a însemnat pentru mine «umanizarea» STEM-ului. Copiii și profesorii din școlile partenere, prin căldura și entuziasmul cu care au participat și au învățat alături de noi, au transformat tehnologia într-o experiență vie.” Gabriela Obodariu subliniază direcția viitoare a inițiativei: „Sperăm ca acest proiect să fie doar primul pas spre o colaborare constantă cu partenerii implicați și ca elevii să folosească ceea ce au învățat și să le fie util în formarea lor viitoare.”

Încheierea proiectului a fost marcată printr-o conferință dedicată aplicațiilor reale ale tehnologiei, în cadrul căreia au fost oferite diplome de participare pentru toți cei implicați în proiect, ca recunoaștere a competențelor practice dobândite în robotică și imprimare 3D. Conferința i-a avut ca invitați și pe Andreea Păun și Andrei Iulian Marin, ambii ingineri software și foști elevi ai colegiului, care au demonstrat, prin propriul parcurs profesional, că educația STEM poate deschide drumuri reale pentru viitor.

Rezultatele proiectului sunt reprezentate de cei 100 de elevi  care si-au dezvoltat prin acttivități practice  competente de robotică și printare 3 D, dar si dotarea clubului de robotică AiCitizens cu un proiector portabil, ecran de proiecție, kituri LEGO, o imprimantă 3D portabilă și laptopuri, echipamente care vor susține dezvoltarea unor proiecte educaționale sustenabile în cadrul hub-ului de robotică de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani.

Despre programul Start ONG

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia

Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură.

Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel

mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere,

instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/de iniţiativă.

Despre Clubul AI Citizens

Clubul AI Citizens este o inițiativă a elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „Al.

  1. Cuza” Focșani, dedicată promovării educației tehnologice, a gândirii creative și a

competențelor digitale în rândul tinerilor. Echipa face parte din comunitatea FIRST

România și participă la competiția internațională de robotică FIRST Tech Challenge

(FTC), unde elevii își dezvoltă abilități de programare, design tehnic și lucru în echipă.

Prin proiecte educaționale și acțiuni comunitare, clubul contribuie la formarea unei

generații capabile să inoveze și să folosească tehnologia în mod responsabil și creativ.

Date de contact

Persoane de contact:

Prof. Gabriela Obodariu

Telefon: 0721365116

E-mail: gabriela.obodariu@gmail.com

Organizație: Clubul AI Citizens, Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani

Comunicat realizat în cadrul proiectului „RoboTech pentru viitor”, finanțat prin

programul Start ONG – un program lansat de Kaufland România și implementat de

Asociația Act for Tomorrow.