Patru cadre didactice din CNAIC, la un curs desfăsurat la Florența
27feb., 2023

Participanții au fost provocați să se implice în numeroase activități interactive care au avut drept scop dezvoltarea abilităților de a deconstrui un mesaj media pe baza întrebărilor: cine este emițătorul/ care este grupul țintă/ care sunt așteptările din partea receptorului/ ce tehnici sunt utilizate pentru atingerea obiectivului. Una dintre cele mai interesante activități a avut la bază aplicația Goose chase prin care cursanții din România, Germania și Franța au fost provocați să descopere elemente din cultura Florenței (artă și gastronomie). Aplicații utile pentru clasă legate de educația media, schimb de bune practici cu profesori din alte țări europene, dar și cunoașterea culturii italiene sunt tot atâtea beneficii pe care le-a adus participarea la acest curs celor patru cadre didactice din CNAIC. Urmează în perioada următoarea diseminarea rezutatelor cursului pentru elevi, colegi și părinți prin activitățile propuse în cadrul proiectului, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.
Proiectul ”Viitori cetățeni activi prin cetățenie digitală” este finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, Acțiunea Cheie 1 – Educația Școlară (SCH), Contract numărul 2022-1-RO01-KA122-SCH-000075367. Suma obținută prin finanțare este de 25,890.00 EURO.
Disclaimer: Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.