Colegiul Naţional “Al. I. Cuza”, prin echipa manageriala a acestuia, va invita să incredinţaţi educarea copiilor dumneavoastră, doar astfel având garanţia formării un copil sănătos, deschis şi receptiv, sociabil şi polivalent, care să deţină cunoştinţe temeinice despre lumea în care se dezvoltă, să aibă deprinderi şi capacităţi de adaptare la o lume în schimbare, să aprecieze şi să promoveze valorile şi practicile democratice – un adevărat cetăţean european al mileniului trei.
Director: Săndulescu Andreea Raluca | Director adjunct: Vișinescu Elena |
Viziunea şcolii
O școală model, bazată pe promovarea unei educații moderne, fundamentate pe valori și principii europene, care asigură elevilor și profesorilor un climat stimulativ pentru o formare continuă, în care elevii și profesorii vor atinge cele mai înalte performanțe individuale necesare dezvoltării personale și profesionale, pentru a reuși în societatea cunoașterii.
Misiunea școlii
- să recunoască dreptul elevilor de a fi inteligenți și datoria lor de a fi înțelepți;
- să provoace un maximum de învățare la un maximum de elevi;
- să faciliteze dezvoltarea individuală a fiecărui elev, în vederea asigurării unui parcurs de succes tuturor absolvenților
- să cultive o gândire logică și creativă, de a dezvolta capacități de transfer de cunoștințe și abilități între discipline;
- să formeze capacitățile și motivațiile proprii învățării permanente;
- să pregătească elevii pentru inițierea, evaluarea și dominarea schimbărilor la nivel european și internațional;
- să dezvolte capacitatea de comunicare și înțelegere necesară integrării active în diferite grupuri sociale: familie, mediu profesional, prieteni etc.;
- să dezvolte simțul practic, etic și estetic al elevilor;
- să învețe elevii cum să-și identifice propriul sistem de valori în vederea autoevaluării;
- să cultive expresivitatea și sensibilitatea elevilor în scopul împlinirii personale și al promovării unei vieți sociale de calitate;
- să furnizeze părinților siguranța că fiii și/sau fiicele lor trăiesc și muncesc într-un cadru sigur, învață să coopereze liber cu alții, sunt pregătiți să participe la
- schimbarea de ansamblu a societății și la propria creștere profesională, sunt capabili să reflecteze asupra lumii, să formuleze și să rezolve probleme pe baza relaționării cunoștințelor din diferite domenii.
Ținte strategice 2016 – 2020
- Diversificarea ofertei educaționale școlare și extrașcolare centrată pe nevoile și interesele elevilor și comunității în vederea formării durabile a personalității tinerilor.
- Modernizarea demersului didactic prin dezvoltarea resurselor umane și materiale, în vederea asigurării calității serviciilor educaționale și stimularea excelenței
- Dezvoltarea dimensiunii europene a Colegiului Național Al. I. Cuza prin derularea de proiecte și parteneriate locale, naționale și europene
- Promovarea imaginii școlii la nivel local, național și internațional