Biografie Cuza

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, în 1820. Şi-a făcut primele studii la un pension din Iaşi, apoi şi-a luat diploma de bacalaureat la Paris. A fost printre cei care au participat la revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de generaţie, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, idealul de creare al unui stat românesc puternic.

A fost preşedinte al judecătoriei Covurlui, iar în 1856 devine pîrcălab de Galaţi, funcţie din care îşi va da demisia în semn de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru Divanul ad-hoc. Cum marile puteri deciseseră să accepte unirea Moldovei cu

Ţara Românească, Alexandru Ioan Cuza va fi ales şi domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 şi al Tării

Româneşti, pe 24 ianuarie 1859, primul pas spre înfăptuirea României moderne. Domnia sa, din 1859 si până în 1866 a reprezentat alţi pasi spre modernizare prin realizarea unirii depline, cu doar un domn, un Guvern şi o Adunare, dar şi prin realizarea unor reforme importante, printre care cea agrară şi cea a învăţământului, dar şi adoptarea unei noi legi fundamentale.

În 1866 Al. I. Cuza este forţat să abdice, statul român fiind acum gata de o nouă etapă, cea a unui prinţ străin care să continue opera sa modernizatoare.

Plecat în exil ajunge la Viena, apoi la Paris, Florenţa şi Heidelberg, în Germania. Va muri la doar 53 de ani. Va fi înmormântat iniţial la Biserica domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorintei sale, pentru ca mai apoi trupul său să fie adus la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.